La cea de-a treia ediție, Transylvania History Days se desfășoară între 29 și 31 iulie 2016, pe malurile Someșului (la vest de podul Garibaldi).
În 2016, THD a creat pentru public o atmosferă dinamică, spectatorul intrând într-o scenă despărțită de străvechiul Samus. Pe ambele maluri ale sale, râul va oferi participantului ocazia de a pătrunde într-o epocă sau alta.
Am introdus în acest peisaj chiar și apele Someșului. La această ediție, sunt de menționat: demonstrații de canotaj, plimbări cu barca pe Someș, trecere cu pluta peste Someș, trecere cu tiroliana peste Someș.
Am pregătit numeroase momente de demonstrații de luptă (din antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă), marșuri militare, ateliere de meșteșuguri, târguri, bucătării.
Noutatea din acest an este prezența unor trupe de reenactment specializate pe epoca modernă, mai exact Primul Război Mondial. Pe parcursul a trei zile, spectatorii pot urmări lupte demonstrative și pot participa la diferitele ateliere interactive organizate de aceste trupe.
Dintre trupele care au acceptat invitația noastră la festival, la această ediție, menționăm:
- Compania Draco Nigrus (Cluj-Napoca)
- Cavalerii Cetății Bârsei (Brașov)
- Străjerii Bistriței (Bistrița)
- Virtvs Antiqva (Cluj-Napoca)
- Garda Apulum (Alba Iulia)
- Regimentul de Infanteri 33 (Arad)
- Deutsches Freikorp (București)
- Asociația Tradiția Militară (București)
De asemenea, vor fi alături de noi, și în această ediție, partenerii noștri de la Create.Art.Enjoy (Cluj-Napoca), care au pregătit câteva ateliere pentru spectatorii mai tineri ai festivalului.
Acest eveniment a fost posibil cu sprijinul Municipiului Cluj-Napoca.
Programul Partenerii Sponsorii
Ne puteți urmări și pe