Do You Speak Europe?

01

 

Centrul pentru Dialog European si Diplomație Culturală, în parteneriat cu Centrul pentru Politici Publice, a organizat în data de 9 mai 2013, o dezbatere-atelier pe tema dialogului european. La dezbatere au participat reprezentanţi ai societăţii civile implicată în programe şi activităţi de promovare a dialogului european în România.

Evenimentul s-a desfăşurat în Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca, cuprinzând un atelier cu temele: a) Mecanisme de comunicare ale organizațiilor civice cu instituțiile publice și b) Activitatea în rețea. După prânz programul a continuat cu o acțiune în piețele principale din oraș, invitând cetățenii să ne prezinte percepțiile lor despre dialogul cu Uniunea Europeană.

Potrivit lui Mihai Alexandrescu, directorul Centrului DEDiC, „Acest gen de manifestări are ca obiectiv major creşterea gradului de interes şi implicare a cât mai multor cetăţeni români în dezbaterile care privesc formularea politicilor europene. În esenţă, este vorba despre o conştientizare a modului în care ne construim imaginea ca societate în cadrul Uniunii Europene. Înţelegerea mecanismelor de comunicare este un pas important în revendicarea adecvată a drepturilor de cetăţeni ai Uniunii.”